Ești gata pentru și aștepți cu nerăbdare următorul tău proiect DIY?!
Ai planul pregătit, ai instrumentele necesare și nici entuziasmul nu-ți lipsește!? Tot ceea ce mai rămâne de văzut este, ce proiect ți-ai propus ca și funcționalitate și ce tip de lemn va fi potrivit pentru acest proiect. Nu orice tip de cherestea este potrivită pentru orice proiect.
Din când în când ne prinde bine câte o activitate creativă, modalitate minunată de a fi productiv, de a da sens zilelor lipsite de activitate, de a scăpa de stres sau de a ne îmbunătăți abilitățile tehnice.
Un proiect nou este o modalitate foarte bună de a fi productiv, de a scăpa de stres și de a vă îmbunătăți tehnica. Cu toate acestea, o mulțime de începători tind să creadă că este indiferent ce tip de lemn folosesc, sau de multe ori se întâmplă să aleagă lemnul doar după estetica acestuia. Însă fiecare tip de lemn are propriile sale calități, care sunt potrivite pentru anumite utilizări și proiecte.
Există mulți factori de luat în considerare atunci când vine vorba de alegerea lemnului potrivit, în caz contrar ne-am putea alege cu un proiect eșuat, ceea ce înseamnă că tot efortul nostru s-ar duce pe apa sâmbetei.
Indiferent dacă sunteți profesionist sau doar un simplu amator de lucruri făcute manual, întotdeauna este bine să vă informați din toate punctele de vedere înainte de a începe un proiect. Astfel, acest înscris va clarifica următoarele:
- Tipuri de lemn de esență tare. Caracteristici și uzanțe
- Tipuri de lemn de esență moale. Caracteristici și uzanțe
- Sfaturi și bune practici
Faza de planificare
Înainte de a începe orice proiect trebuie să ne gândim bine ce dorim să creăm, să parcurgem teoretic pașii de asamblare, să facem măsurătorile, să ne gândim dacă obiectul va fi expus elementelor naturale sau va sta într-un mediu închis.
În funcție de proiectul ales trebuie să aveți în vedere caracteristicile speciale ale diferitelor tipuri de lemn cu care ați decis să lucrați.
De exemplu, lemnul de esență tare are o durată de viață mult mai lungă chiar și expus elementelor. În schimb, lemnul de esență moale nu este foarte rezistent în condiții climaterice schimbătoare, acesta necesită un tratament aparte când este expus în mediul exterior.
Lemnul de esență tare
Caracteristicile lemnului de esență tare
În primul rând este un lemn mai scump, având în vedere că este obținut din copaci cu creștere mai lentă. Cu cât ritmul de creștere este mai lent, cu atât va fi mai scump tipul de lemn și odată cu creșterea gradului de duritate al lemnului crește și greutatea fizică a acestuia și gradul de dificultate al prelucrării acestuia. Datorită durității acestora au o durată de viață mult mai lungă, iar estetic sunt de neegalat.
Exemple de lemn de esență tare
Arțarul
Este acel lemn de esență tare, cu textură destul de fină și uniformă a cărui culoare variază de la un crem deschis și până la un maro ruginiu. Este totodată foarte dur și rigid, materialul ideal pentru mobilier de uz intens, ca mesele și dulapurile din sufragerie, dar și pentru podele și instrumente muzicale.
Stejarul
Este unul dintre cele mai populare tipuri de lemn de esență tare, folosite de secole, datorită calității sale de longevitate și durabilitate. În ciuda durității acestuia are calități bune la îndoire. Este recomandat pentru fabricarea mobilei, iar dacă aceasta este îngrijită în mod corespunzător poate dura și 100 de ani, având în vedere caracteristicile acestuia de duritate are și o rezistență de neegalat la absorbția de umezeală.
Cireșul
Având o culoare deosebită de brun spre roz când este proaspăt tăiat, culoare care se schimbă odată cu expunerea la soare, în brun închis, spre roșu, este foarte îndrăgit pentru fabricarea de mobilier. Ca și duritate, acest tip de lemn este mai puți dur decât tipurile prezentate mai sus. Se degradează repede și se deformează cu ușurință, în schimb, estetic, este unul dintre cele mai apreciate tipuri de lemn în rândul cunoscătorilor.
Esențele de lemn moale
Acest tip de lemn se obține din copaci cu creștere mai rapidă și are caracteristici opuse lemnului de esență tare: sunt mai ușor de prelucrat, mai ieftini, din cauza creșterii rapide, cu proprietăți tehnice bune.
Pinul
Pinul este probabil unul dintre cele mai comune esențe de lemn moale folosite în lume, cu aproximativ 125 de specii diferite, care se regăsesc în regiuni variate. Are o culoare deschisă, în general de durată de viață medie. Devine un material de lungă durată, dacă este tratat în mod corespunzător. Este adesea folosit pentru confecționarea lambriurilor, podelelor și acoperișurilor.
Bradul
Este unul dintre cele mai moi tipuri de lemn. Având în vedere acest lucru are o rezistență foarte scăzută, dar se prelucrează și se finisează foarte bine. Se folosește mai ales în producția de rame, uși, tocuri de uși și geamuri, furnir, la ornare.
Cedrul
Cedrul este, foarte rezistent la intemperii. Lemnul în sine are tonuri calde, roșiatice, se folosește la confecționarea mobilierului de exterior, cum ar fi cuferele sau dulapurile, este în mod natural rezistent la molii, astfel ideal și pentru confecționarea dulapurilor de interior. Acest lemn este de asemenea, frecvent utilizat pentru instrumente muzicale, cum ar fi de exemplu, chitarele clasice spaniole.
Sfaturi de bune practici
Luați aminte că diferitele tipuri de lemn necesită diferite tipuri de tratamente. Deak Trans, furnizorul dumneavoastră de specialitate poate să vă ofere sfaturi de specialitate privind diferitele tipuri de tratamente folosite pentru diferitele proiecte.
Tratamentul de protecție pentru lemn include protecția acestuia de razele UV și de umiditate.
Personalizarea proiectului prin adăugarea unei culori lemnului este o modalitate minunată de a ne exprima propria creație artistică și pentru acest lucru există o serie de soluții de la vopsele naturale pe bază de lapte sau cretă și până la vopsele care au în compoziție diferite uleiuri inclusiv tratament pentru lemn.
Lemnul de esență tare este tratat de obicei cu un strat superior, cum ar fi lacul sau uleiul.
Nota bene: soluțiile de tratare a lemnului pot schimba culoarea acestuia așa cum și expunerea la lumina solară are acest efect asupra lemnului. Arțarul, stejarul și cireșul își schimbă culoarea în timp. Cu cât înaintează în vârstă, acesta devine din ce în ce mai închis la culoare.
Alegerea unui sau alt tip de lemn nu se rezumă doar la estetica acestuia ci mai mult decât atât, se referă și la funcționalitatea și durabilitatea acestuia.
Dacă tot sunteți puși pe a aduce o notă personală design-ului dumneavoastră interior, printr-un proiect, care implică confecționarea unui obiect din lemn, Deak Trans este soluția ideală pentru dumneavoastră. Vă stăm la dispoziție printr-o gamă largă de tipuri de lemn și cu un bagaj de cunoștințe și experiență dobândită în zeci de ani. Apelați cu încredere la noi!